Joi a avut loc la Palatul Parlamentului Consiliul National al PSD. Cel mai important eveniment al întâlnirii părea să fie anuntul lui Adrian Năstase de a candida la şefia PSD. Şedinţa a decurs în condiţii normale pentru un partid care a pierdut alegerile ; au fost şi unele înţepături însă elegante. Nici măcar Miron Mitrea « nu a sărit calul ». Odată cu discursul preşedintelui de onoare al PSD, Dl. Ion Iliescu, credeam că lucrările consiliului s-au încheiat. Adrian Năstase îşi apropie microfonul şi îi roagă pe colegi să accepte o ultimă intervenţie, chiar după Ion Iliescu, fondatorul partidului, a primarului de Voluntari, Florin Pandele.

Acesta a pornit un tir de acuzaţii la adresa organizaţiei de Ilfov, condusă de Marian Vanghelie, numind-o chiar un „gostat”, o comparaţie deloc reuşită pentru că sala a început să-l huiduie şi să-i reproşeze pierderea consiliului judeţean din cauza colaborării cu Elena Udrea.

Probabil sunt nişte lupte personale, însă să cataloghezi o întreagă organizaţie, votată la ultimele alegeri de peste 87000 de oameni drept un gostat este prea mult. O organizaţie din care fac parte 17 consilieri de-ai lui Pandele şi un consilier judeţean din Voluntari.

PSD Ilfov trebuie acum să treacă peste o umilinţă pe care nu o merită. Despre Pandele dacă îşi doreşte atât de tare să fie preşedintele organizaţiei judeţene trebuie să spună, să-şi ceară scuze, să intre în echipă, să fie defensiv, să nu mai jignească….are multe de făcut.

Şi încă ceva: mă întreb care va fi reactia naşului Becali după ce în cursul emisiunii de sâmbătă seară de la Antena 3, primarul din Voluntari l-a comparat pe Viorel Hrebenciuc cu un şef de sală de restaurant.

Spuneam într-unul dintre articolele de pe site-ul personal că am făcut televiziune din dorinţa de a arăta Ilfov-ul, singurul judeţ din România fără televiziune, fără media proprie. Costurile foarte mari şi manipularea morală şi financiară a administraţiei locale m-au împins, împotriva voinţei mele să opresc IF TV şi Radio IF.

Îmi amintesc foarte multe piedici, nu vreau acum să reproşez nimănui nimic, vreau însă să le mulţumesc colegilor mei care s-au implicat în proiectul „IF”, necondiţionat şi voluntar.

Mă refer la: Dana Berchez, Carmen Jescu, Romeo Pavel, Ana Maria Gaiu, Viorel Damian, Nicu Mareş, Viorel Socol, oameni care ziua îşi îndeplineau sarcinile de serviciu la MIBA, iar seara sau în week-end munceau pentru IF.

Nu vreau să nu-i amintesc şi pe cei care aveau norma întreaga la IF: Adriana Caranfil, Adela Tudor, Sergiu Staicu, Bogdan Niculae, Cornel Trasnea, Camelia Barbu, Daniel Nae, Mihai Tudor, Valentina Moise.

Cu totii vor rămâne cu siguranţă fondatorii IF TV şi Radio IF. O poziţie pe care nu o poate lua nimeni niciodată.

IF tv şi Radio IF vor continua să funcţioneze sub umbrela unui trust ce deţine alte televiziuni şi radiouri şi probabil va avea o deschidere mai mare în faţa administraţiei locale din Ilfov.

Cu cât se apropie congresul PSD se ascut mai tare săbiile. Au început luptele surde şi mai mult decât atât au început cercetări penale pentru Geoană, s-a pus sechestru pe casa din Zambaccian a lui Năstase. Ce urmează oare ? Eu cred că din aceste lupte pierd toţi, însă cel mai mult pierd simpli membri de partid, care nu mai înţeleg nimic. Nici nu prea ar avea ce. Înţeleptul Iliescu spunea într-un interviu recent ca nu am nimic de comentat.

Oare nu poate alege între Geoană şi Năstase? Ieri gruparea condusă, se pare de Vanghelie a câştigat o bătălie: Hrebenciuc a rămas liderul grupului parlamentar din camera deputaţilor, iar Toma liderul grupului din senat. Se pare  că celelalte grupări nu mai au nimic în spate, nu conduc organizaţii judeţene. Prin urmare este aproape sigur că gruparea lui Geoană, cu Vanghelie şef peste Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, cu Toma preşedinte la Olt, cu Nechită preşedinte la Iaşi, cu Hrebenciuc preşedinte la Bacău, vor câştiga puterea în PSD şi implicit responsabilitatea alegerilor locale şi parlamentare din 2012.

Politica în România nu se dezminte nici la început de 2010, rămâne la fel de imprevizibilă.  După formarea guvernului, împreună cu grupul independentilor condus de generalul Oprea, ajuns ministru la apărare şi UDMR, PD-L-ul a cedat colegilor de guvernare şi câteva funcţii de prefect.

Cea din Ilfov a fost cedată independenţilor şi este acum ocupată de către un apropiat al ministrului apărării Gabriel Oprea. Nimic rău, în conditiile  în care nu vorbim de moralitate în politică, referindu-ma la faptul ca PD-L-ul a castigat alegerile in judetul Ilfov si cu toate acestea a ramas fara prefectul ce reprezenta acest partid.

Este totuşi de urmărit evoluţia politică din ultima perioadă a domnului Oprea, ce a reuşit cu abilitate să rămână ministru şi mai mult decât atât să-şi exercite influenţa asupra numirii unui nou prefect în Ilfov.

Prin urmare, fostul prefect PD-L, Valentin Delcea a fost eliberat din funcţie şi retrogradat subprefect. În funcţia de prefect a fost numit Dan Cornel Baranga, prin decizia de numire a acestuia, semnată de premierul Emil Boc, ce a fost publicată vineri 8 Ianuarie în Monitorul Oficial.

Acum se pune o problema ce nu are legătură cu un partid politic sau altul, ci cu principiile ce stau la baza valorizarii rezultatelor obţinute. Ce îi mai poate motiva pe aceşti oameni, dacă câştigători fiind tot au primit nuieluşe la palmă ?

De aici ne punem un semn de întrebare cu privire la ce se întamplă în PD-L din acest punct de vedere, dar şi în legătură cu principiile lăsate moştenire de Traian Băsescu.

În acest context membrii PD-L-ului, începând cu liderii importanţi ai  partidului şi­-au manifestat intenţia de a-şi da demisia în bloc. Urmează oare să avem în Ilfov primari independenţi? Sau directori de deconcentrate independenţi?

Rămâne de văzut.

N-am ştiut niciodată să fiu romantic. Nu s-au lipit de mine nici unul dintre sfaturile pe care revistele lucioase le pun la bătaie pentru a face din tine cel mai mare cuceritor. De fapt, mi-a venit să râd când am auzit prima dată că, pentru a-ţi seduce iremediabil iubita, trebuie să aprinzi în toată casa lumânări parfumate, (scandalizând firmele de asigurări, pentru gradul mare de risc la care te expui) şi să-i dăruieşti prăjituri în formă de inimă, glazurate cu jeleu roşu, taman în ziua de Sfântul Valentin, pentru ca toate prietenele ei să moară de invidie când or auzi. Mi-a venit să râd, pentru că dacă acesta ar fi întra-adevăr un criteriu, astăzi aş fi fost singur cuc, contemplându-mi nefericirea. Dar viaţa a fost extrem de îngăduitoare cu mine şi deşi n-am fost în stare să pun la bătaie nici unul dintre trucurile de prin revistele de femei, totuşi astăzi am alături de mine un fel de înger. E perioada sărbătorilor şi îngerii sunt pomeniţi mult mai des decât în timpul anului, lucru de care voi abuza şi eu astăzi. De fapt, îngerii sunt printre noi, aşa cum ne asigură adesea cei pricepuţi în aceste taine, şi soţia mea Daniela e unul dintre aceştia. Nu, nu mă prea pricep la cuvinte frumos ambalate şi nici la gesturi spectaculoase, ca în telenovelele care le fac să suspine pe doamne. Dar iubirea dintre noi şi prietenia soţiei mele îmi alimenteaza pur şi simplu existenţa.

Afacerile şi toată strădania de a face lucrurile necesare într-un bussines, îmi răpesc cea mai mare parte a zilei. Dacă îngerul meu, Daniela, nu m-ar aştepta acasă rabdătoare, netezind cu multă ştiinţă asperităţile diverselor întâmplări, cum ar arăta încheierea fiecărei zile…?

De multe ori îmi spun că “astăzi” o să fie ziua în care o să-i cer iertare soţiei mele pentru lucrurile mai puţin fericite, pe care cu voie sau făra de voie, poate le-am comis la adresa ei. Dar am tot amânat mereu ziua aceea, aşa că prind din zbor prilejul sfânt al sărbătorilor şi momentul obligatoriu al bilanţului pe care îl aduce cu sine sfârşitul fiecărui an, pentru a face acest lucru şi pentru a-i mulţumi. Îi cer totodată să ierte faptul că, spre deosebire de ea, care arată şi se poartă ca un înger, eu sunt un simplu muritor, cu păcatele inerente unei asemenea condiţii, aşa că o rog, să-mi acorde această circumstanta.
E perfect adevărat, n-am fost prea impresionat când, ajuns la Verona şi văzând balconul care a făcut celebră povestea celor doi îndragostiţi, am făcut o cugetare prozaică, la care m-a obligat constatarea că semăna leit cu balconul meu de acasă. Poate s-ar fi cuvenit să-mi impresionez soţia şi să fac o analogie ca la carte, între dragostea lui Romeo şi sentimentele mele pentru ea. Dar soţia mea îmi cunoaşte deja incapacitatea “tehnică” de a rosti idei romantice frumos ambalate.
De fapt, acesta este lucrul pentru care o iubesc cel mai mult. Faptul că sunt eu însumi atunci când sunt cu ea, că este tot timpul alături de mine, în ciuda imperfecţiunilor mele, că-mi acordă prietenia şi sprijinul ei necondiţionat.

Da… în fiecare zi sunt sedus şi fermecat de soţia mea, a cărei discreţie şi întelegere sunt repere absolute pentru mine. Dar nu în fiecare zi ştiu să-i dau de înţeles cât de importante sunt darurile pe care mi le face prin simpla sa prezenţă alături de mine.

De aceea, mă folosesc de acest prilej pentru a-i mulţumi şi a-i ura LA MULŢI ANI! Pe care să-i petreacă alături de mine, bineînteles…!

* Martha Louise a Norvegiei

Vin sărbătorile, de fapt, sărbătorile au început să vină de la începutul lunii noiembrie din punct de vedere mediatic şi al promovării comerciale a acestora.

În schimb, pentru mine sărbătorile vin în fiecare an în aceeaşi perioadă, odată cu apariţia cadourilor în ghetuţele copiilor, odată cu retrăirea amintirilor legate de petrecerea sărbătorilor de iarnă în oraşul meu natal Voluntari. Spre deosebire de ultimii ani, când schimbările climatice ne-au privat de cel mai frumos simbol al iernii- zăpada, acum avem din belşug! Îmi doresc să văd copiii mergând la colindat, brazii împodobiţi, şi întregul peisaj al iernii să  îmi transmită din nou o stare de spirit magică, aşa cum se întâmpla altă dată…O stare de spirit ce tare aş vrea să o mai regăsesc şi acum în sufletele oamenilor şi să o revăd în ochii lor.

Dar, din păcate acum văd mult mai multă încrâncenare, luptă, deznădejde şi oameni necăjiţi printre semenii mei.

Aş vrea ca măcar acum în preajma Crăciunului să putem retrăi pentru câteva zile spiritul sărbătorilor şi să aducem bucurie celor din jur prin zâmbetul nostru. Aş vrea ca voluntărenii să nu uite de tradiţiile locului, copiii să meargă şi anul acesta cu pluguşorul, sorcova şi să lase personajele virtuale să se odihnească. Aş vrea ca totul să ramână la fel ca atunci, neschimbat…..din păcate vremurile se schimbă, copiii cresc mai repede, iar preocupările noastre se diversifică şi adevăratul spirit al Crăciunului se pierde printre grijile de zi cu zi. Totuşi aş vrea, să nu uităm că putem schimba ceva în jurul nostru începând în primul rând cu a schimba ceva în noi, iar spiritul sărbătorilor ne poate ajuta să fim mai buni.

Vă doresc Sărbători Fericite !

La Mulţi Ani !

Alegerile prezidenţiale din România s-au încheiat. Au câştigat ambii candidaţi. Adicătelea cum vine asta?…ar întreba cetăţeanul turmentat mai mult  de confuzia anunţului,  decât de aburii alcoolului.

Păi aşa bine: Geoană în România, Băsescu în afară!

Suportaţi o mică discuţie despre modul în care Băsescu a câştigat în afara României? O mică discuţie, aşa de blog, şi de amorul dreptăţii care în România, de-a pururi va umbla cu capul spart…?

OK, să discutăm aşadar…!

S-au spus multe vorbe  în taberele politice,  zilele acestea, şi multe dintre ele la supărare. S-a mers până acolo încât, s-a sugerat că ar trebui să considerăm votul românilor din diaspora mai puţin important decât al celor din ţară. Este, evident, o exagerare! Orice cetăţean român cu drept de vot, trăitor oriunde l-au dus paşii pe această planetă, are un cuvânt de spus prin votul lui.

Problema pe care o incriminez şi o consider demnă de a ne da de gândit, constă în MODUL în care s-au câştigat alegerile în afara ţării.

În condiţiile în care, Federaţia Asociaţiilor Românilor din Italia a tras, încă din 5 noiembrie, un semnal de alarmă cu privire la modalitatea în care se pregătea organizarea scrutinului electoral din Italia, respectiv fraudarea acestuia, ne mai mirăm de ce arată aşa de ciudat  repartiţia procentuală a voturilor colectate din străinătate? Să luăm de pildă  Italia. Toate locaţiile în care s-a decis amplasarea  celor de  55 de secţii de votare,  au fost decise în funcţie de controlul total pe nişte băieţi harnici şi pricepuţi la făcături cu aspect legal ( şi m-aş referi doar la deputatul cu nume de aliment: William Branză) îl puteau exercita asupra membrilor din comisii. Tot ei aveau să gestioneze şi   fluxul electoral, în aşa fel încât să iasă stamba la cot, în favoarea tătucului bătauş (şi aici mă refer, evident, la Băsescu).
Ştiţi cum au arătat aceste secţii de votare?

Majoritatea lor au fost  improvizate în săli de cinematograf, hoteluri sau sedii ale unor asociaţii, nefiind din punct de vedere legal  adecvate desfăşurării scrutinului electoral, deoarece asupra acestora nu se putea produce un control real.
Sunt de asemenea dovezi indubitabile ale turismului  electoral, dar şi a mitei  electorale,  elemente ce au caracterizat votul de duminică nu numai în ţară, ci şi în străinătate.

Să ne mai amintim  aşa, în treacăt, şi  evenimentul prin care a fost inlăturat din Guvern  Dan Nica, tocmai pentru că  democrat-liberalii să ia Ministerul de Interne,  iar structurile obediente  acestuia să închidă ochii şi să acopere operaţiunile de fraudare.

Una peste alta, Traian Băsescu s-a reîntors la Cotroceni, loc din care, de fapt, nici n-a apucat să plece. Contestat, discutat şi mai ales „amputat”, căci, altfel,cum  s-ar putea numi felia pe care a ştiut s-o menţină mereu lipsa în clasa politică românească şi care a dus la lipsa oricărei solidarităţi şi respect în interiorul acesteia?

Ceea ce este trist este faptul că, în timp ce noi ne exprimăm punctele de vedere, care pe bloguri, care la televizor, care la coadă la piaţa de vechituri, a doua ţară cea mai săraca din Uniunea Europeană, România,  are mici speranţe să dezgheţe ajutorul de la FMI. Între timp, planează asupra noastră, precum asupra leşurilor de după o bătălie cumplită, corbii negri ai şomajului, recesiunii, devalorizarea leului, falimentul…să mai continui?

Am considerat mereu, că judeţul Ilfov, mica mea patrie natală, merită să fie exclusiv,  în centrul atenţiei unei televiziuni. O televiziune care să  acorde atenţia cuvenită, “fostului sector agricol Ilfov”, judeţului “atipic” cum i se spune, într-un stil cliseistic exasperant.

Locuitorii acestei comunităţi aveau nevoie să fie informaţi, altfel decât  de către televiziunile centrale, care se ocupă de judeţul Ilfov  în grabă, şi se lasă seduse în special de aspectele negative, pe bună dreptate, criticabile. Le acord televiziunilor comerciale din Bucureşti  scuza că se afla sub  tirania îngrozitoare a ratingului, dar noi,  locuitorii Ilfovului,  vedem  un judet în plină expansiune, ale carui realizari merită notate şi ale cărui aspiraţii sunt demne de respectul datorat oricărei comunităţi. Iată de ce am considerat de datoria mea să ofer acestui judeţ, posibilitatea de a fi racordat la informaţia sinceră, netrucată, aşa cum este ea culeasă din  realitate, datorie care s-a concretizat în realizarea primei şi a singurei televiziuni locale a judeţului Ilfov, precum şi a singurului radio on-line pe care l-a dat judeţul llfov.

“Viaţa-i crudă, uneori”, spunea versul naiv, dar perfect adevărat al unui cântec de demult. Şi am simţit şi eu pe pielea mea acest lucru,  atunci când, după ce, cu destulă greutate, am  pus pe picioare  televiziunea locală generalistă, IF TV (după ce în prealabil lansasem “Radio If” ) , şi am “aflat” prin diverşi, că de fapt altcineva ar sta în spatele ei. Că interesele politice ale nu stiu cui o guvernează. Că este “a mea”,  numai cu numele. Ce mai tura-vura, toate invenţile aferente lansării unui asemenea zvon…! De aceea sunt dator tuturor cu precizări şi limpeziri, chiar dacă ele s-au mai făcut de-a lungul timpului şi prin emisiuni televizate.

Da! Această televiziune îmi aparţine în totalitate. La fel şi Radio-If cu emisie on-line. Şi tot a mea va fi şi agenţia de ştiri la care mă gândesc de ceva timp, şi care va fi principalul izvor de ştiri pentru Ilfov şi împrejurimi.

Da! Este greu să finanţezi, o televiziune locală, atâta vreme cât 99% din publicitate este înghiţită de televiziunile centrale.

Da, trebuie susţinută financiar din alte afaceri,  pentru că o televiziune nu se poate susţine prin ea însăşi, decât dacă face compromisuri îngrozitoare, care m-ar umple de ruşine.

Şi nu! Nu este a lui Pandele. N-a fost niciodată şi oricine trebuie să ştie că dacă aude un zvon contrar,  el a fost lansat intenţionat, pentru a produce confuzie. De aceea am simţit nevoia să mai pun încă o dată lucrurile în adevărata lor lumină.

Experienţa IFTV, mi-a arătat cât de importantă este răspândirea informaţiilor care contează pentru viaţa noastră de zi cu zi, într-o manieră nepărtinitoare şi plină de acurateţe, dar mai ales într-o manieră ce exclude senzaţionalul ieftin, primitiv, care face acum să sară acul audienţei, stabilind diferenţe lipsite de valoare între o televiziune şi alta. De aceea vreau să măresc limitele acestei televiziuni.

În scurt timp,  IFTV va cunoaşte o transformare importantă. Va deveni dintr-o televiziune locală,  o televiziune globală şi va purta numele grupului de firme MIBA. Chiar acum, în ciuda unor eforturi extraordinare şi din punct de vedere financiar şi din punct de vedere editorial,  suntem  in plina munca de rebranduire si reasezare a noii televiziuni on-line MIBA TV.

Deoarece subiectele propuse de echipa redacţională a acestei televiziuni, au o anvergură suficienta pentru a raspunde interesului unui număr mare şi extrem de variat de telespectatori, MIBA TV se va strădui să acopere tot ceea ce contează pentru telespectatori. Şi deşi e greu, e criză, şi toată lumea se întreabă cum va arăta ziua de mâine, eu o să aplic din nou deviza mea preferată:”Uneori a fi prea prudent e cel mai mare risc din toate”. Şi ştiu că voi reuşi. Această nouă televiziune on-line va fi consacrată ca şi până acum, informării într-un mod neconvenţional, guvernat de bun-simţ, şi netributar nici unui joc politic sau de altă natură! Prin urmare, în viitorul apropiat, voi fi fericit să  găzduiţi prin intermediul spaţiului virtual la care acum o întreagă planetă are acces, televiziunea on-line MIBA TV.

Asteptaţi-vă să vedeţi oameni de o valoare intelectuală şi profesională certă, subiecte care să raspundă frământărilor dvs.  şi mai ales, o abordare temeinică. Cu MIBA TV,  în sfârşit, veţi avea sentimentul normalităţii la care aspirăm noi toţi,  oamenii de bun-simţ, de oriunde am fi!

De curând Consiliul Local Voluntari a aprobat în unanimitate la propunerea primarului, alipirea oraşului Voluntari de municipiul Bucureşti, formând sectorul 7. Acum câţiva ani, noi, cei din Voluntari, aveam locuri limitate la liceele şi facultăţile din Capitală. Prin urmare, râvneam la buletinul de Bucureşti, din toată inima, mai ales că micul document, ne-ar fi putut îmbunătăţi poziţia socială şi intelectuală.  În anul 2004 tot la iniţiativa primarului Pandele, înaintea alegerilor locale, am fost chemaţi la referendum pentru a transforma comuna Voluntari în oraşul Voluntari. Am avut argumente puternice să votăm într-o proporţie foarte mare. Ţinea de mândria noastră, de orgoliul rănit atâţia ani.

Acum, prin referendumul pentru care urmează să ne pronunţăm, în duminica alegerii preşedintelui României, Pandele vrea să devenim periferia Bucureştiului. Să fie o simplă coincidenţă momentul ales ? Eu cred că nimic nu este întâmplător, având în vedere candidatura Primarului General Oprescu, (în bună tradiţie a alegerilor post-decembriste), la Preşedinţia României şi afinităţile vădite   dintre pesedistul vopsit Pandele şi acesta..

Este momentul ca noi, voluntărenii, să fim atenţi la ce ne dorim. Şi mai ales să ne întrebăm ce schimbări va aduce transformarea oraşului Voluntari în periferia Capitalei. Am credinţa că vecinii mei din Voluntari, nu vor deveni prizonierii ideilor dictatoriale ale primarului Pandele. Interesele acestei comunităţi sunt altele decât interesele personale, meschine, de conjunctură, ale inginerului Pandele, pompos autointitulat “căpitan de cursă” lungă. Şi apropo, atenţie, “căpitane”, vezi că barca ta, ia din ce in ce mai multă apă !

La un moment dat, în viaţa mea profesională a survenit un moment extrem de critic. Eram cuprins de îndoieli şi nu reuşeam să identific soluţia corectă. Un context nefavorabil m-a adus în buza hotărârii de a ieşi din afaceri. Cu inima grea de nehotărâre m-am adresat deputatului Neagu Victor, căruia i-am cerut un sfat în legătură cu ceea ce aveam de gând să fac.  Mi-a rezolvat dilema în câteva cuvinte, spunându-mi că dacă nu mai sunt în joc, “mingea” nu mai are cum să ajungă la mine. Dar daca rămân în joc, “mingea” va fi pasată şi în dreptul meu şi atunci voi şti ce să fac cu ea. Pe loc îndoiala mea a cedat. M-am reîntors în “joc”, desi nu apucasem să-l părăsesc. Iată cum mi-au fost oferite, exact cuvintele de care aveam nevoie pentru a-mi recâştiga energia necesară depăşirii momentului critic…

Cum spuneam chiar la deschiderea blogului, cele mai adânci, cele mai adevărate lecţii le-am învăţat nu din cărţi, ci de la oameni. Ei bine, una dintre lecţii s-a referit la valoarea trădării. Şi tot sfatul bun ca pâinea caldă a mai vârstnicului meu prieten, mi-a limpezit vederea. E adevărat, se referea la trădarea în politică, dar e o lectie pe care am extins-o în toate domeniile vieţii mele.

Cu nişte ani în urmă, când eram debutant în ale politicii, s-a declanşat, la un moment dat, o adevărată migrare de politicieni dinspre un partid spre altul. Cu acest prilej expresia “migrare politică” a intrat în limbajul jurnalistic. Eram derutat şi confuz. Până atunci nu-mi pusesem niciodată problema că aş putea să plec din partidul la care mi-am început cariera politică. Ar fi ca şi cum mi-aş părăsi parinţii, pentru a-mi alege alţii mai făloşi. Cu bune, cu rele, partidul în care mă aflam şi în care sunt şi la ora actuală, îmi făcuse ”iniţierea”. Erau unele lucruri care mă nemulţumeau, erau şi altele pe care nu le înţelegeam, dar aceste aspecte mi se păreau nesemnificative, pe lângă satisfacţia pe care o resimţisem atunci cand îi vedeam pe unii dintre “maeştri “ la treabă. Simplitatea şi naturaleţea cuiva precum Ion Iliescu, care era la fel de sfătos precum un părinte cu tinerii din partid, mă umpleau de admiraţie. Iar modestia sa proverbială a fost mereu pentru mine o marcă a calităţii umane adevărate. Prin urmare când au inceput “tradările” să-şi arate colţii, derutat şi intrigat de ceea ce vedeam, m-am adresat prietenului meu mai mare, Neagu Victor. Mi-a rezolvat dilema, în stilul său. Mi-a spus : ” Dacă pleci, timp de o lună vei fi cel mai iubit…Dar tot restul vieţii, un trădător…!”

…Cuvinte puţine ! Dar cât de mult sens!…

Mulţumesc şi acum pentru ele !