“Comuna” Voluntari?!?…I mean “hellooo”!…
Nu ajung prea des să văd ştirile de seară, deşi îmi propun mereu ca la ora aceea să fiu acasă. Totuşi, dacă ziua de lucru se încheie până în ora 19:00, nu uit să dau drumul la televizor să văd ce s-a mai intâmplat peste zi. Nu ştiu cum s-a nimerit, dar câteva dintre reportajele care aveau ca subiect oraşul Voluntari, mi-au cam strans inima.
Astăzi vreau să vorbesc doar despre graba amendabilă cu care reporterii respectivi, folosesc repetitiv, apelativul “comună” în loc de “orasul” Voluntari. Şi drept e că, are Voluntariul multe hibe, despre care sunt gata să vorbesc oricând, dar a căpătat de caţiva ani şi statut de oraş. Plăteşte impozite de oraş, şi are confortul urban pe care-l reclamă orice unitate administrativă cu un asemenea standard. Puţina rigoare, domnilor…!
Încă un pont pentru aceeaşi reporteri grăbiţi: cartierul Pipera, aparţine oraşului Voluntari. Nu este nicidecum satul Pipera. Şi asta de foarte mult timp. Şi dacă localnicii care au apucat bombardamentele şi trecerea trupelor ruseşti şi germane, încă se mai cutremură la amintirea lor, tot ei privesc uimiţi, cum Pipera a devenit cartier al Voluntariului şi este caracterizat prin aprecieri care mai de care mai colorate, mai mult sau mai puţin adevărate. S-a constatat că o treime din oamenii de decizie politică şi administrativă, locuiesc în Pipera. Ceea ce face ca zona să devină interesantă sub aspect politic. Se ştie că aici se află unele dintre cele mai somptoase şi mai elitiste clădiri din România; pe terenurile cumpărate în urmă cu ciţiva ani cu bani puţini, s-au ridicat case de milioane de euro. Ceea ce face ca zona să fie extrem de atractiva şi din punct de vedere financiar.
Proiecţia conform căreia oraşul Voluntari ar putea face parte din zona metropolitană a Capitalei este dorită de unii, cercetata cu luare aminte de alţii. În unii produce efervescenţă, în alţii indignare.Unii se agaţă de ea ca de ultimul pai, alţii cred că ţara arde şi babele..se piaptănă.



