N-am ştiut niciodată să fiu romantic. Nu s-au lipit de mine nici unul dintre sfaturile pe care revistele lucioase le pun la bătaie pentru a face din tine cel mai mare cuceritor. De fapt, mi-a venit să râd când am auzit prima dată că, pentru a-ţi seduce iremediabil iubita, trebuie să aprinzi în toată casa lumânări parfumate, (scandalizând firmele de asigurări, pentru gradul mare de risc la care te expui) şi să-i dăruieşti prăjituri în formă de inimă, glazurate cu jeleu roşu, taman în ziua de Sfântul Valentin, pentru ca toate prietenele ei să moară de invidie când or auzi. Mi-a venit să râd, pentru că dacă acesta ar fi întra-adevăr un criteriu, astăzi aş fi fost singur cuc, contemplându-mi nefericirea. Dar viaţa a fost extrem de îngăduitoare cu mine şi deşi n-am fost în stare să pun la bătaie nici unul dintre trucurile de prin revistele de femei, totuşi astăzi am alături de mine un fel de înger. E perioada sărbătorilor şi îngerii sunt pomeniţi mult mai des decât în timpul anului, lucru de care voi abuza şi eu astăzi. De fapt, îngerii sunt printre noi, aşa cum ne asigură adesea cei pricepuţi în aceste taine, şi soţia mea Daniela e unul dintre aceştia. Nu, nu mă prea pricep la cuvinte frumos ambalate şi nici la gesturi spectaculoase, ca în telenovelele care le fac să suspine pe doamne. Dar iubirea dintre noi şi prietenia soţiei mele îmi alimenteaza pur şi simplu existenţa.

Afacerile şi toată strădania de a face lucrurile necesare într-un bussines, îmi răpesc cea mai mare parte a zilei. Dacă îngerul meu, Daniela, nu m-ar aştepta acasă rabdătoare, netezind cu multă ştiinţă asperităţile diverselor întâmplări, cum ar arăta încheierea fiecărei zile…?

De multe ori îmi spun că “astăzi” o să fie ziua în care o să-i cer iertare soţiei mele pentru lucrurile mai puţin fericite, pe care cu voie sau făra de voie, poate le-am comis la adresa ei. Dar am tot amânat mereu ziua aceea, aşa că prind din zbor prilejul sfânt al sărbătorilor şi momentul obligatoriu al bilanţului pe care îl aduce cu sine sfârşitul fiecărui an, pentru a face acest lucru şi pentru a-i mulţumi. Îi cer totodată să ierte faptul că, spre deosebire de ea, care arată şi se poartă ca un înger, eu sunt un simplu muritor, cu păcatele inerente unei asemenea condiţii, aşa că o rog, să-mi acorde această circumstanta.
E perfect adevărat, n-am fost prea impresionat când, ajuns la Verona şi văzând balconul care a făcut celebră povestea celor doi îndragostiţi, am făcut o cugetare prozaică, la care m-a obligat constatarea că semăna leit cu balconul meu de acasă. Poate s-ar fi cuvenit să-mi impresionez soţia şi să fac o analogie ca la carte, între dragostea lui Romeo şi sentimentele mele pentru ea. Dar soţia mea îmi cunoaşte deja incapacitatea “tehnică” de a rosti idei romantice frumos ambalate.
De fapt, acesta este lucrul pentru care o iubesc cel mai mult. Faptul că sunt eu însumi atunci când sunt cu ea, că este tot timpul alături de mine, în ciuda imperfecţiunilor mele, că-mi acordă prietenia şi sprijinul ei necondiţionat.

Da… în fiecare zi sunt sedus şi fermecat de soţia mea, a cărei discreţie şi întelegere sunt repere absolute pentru mine. Dar nu în fiecare zi ştiu să-i dau de înţeles cât de importante sunt darurile pe care mi le face prin simpla sa prezenţă alături de mine.

De aceea, mă folosesc de acest prilej pentru a-i mulţumi şi a-i ura LA MULŢI ANI! Pe care să-i petreacă alături de mine, bineînteles…!

* Martha Louise a Norvegiei