Archive for March, 2010
Consiliul judeţean Ilfov sprijină echipa Inter Voluntari
Inter Voluntari a însemnat de-a lungul timpului pentru foarte mulţi copii şi tineri din Voluntari primul contact cu sportul, a însemnat pentru unii dintre ei rampa de lansare către fotbalul mare sau către o carieră de arbitru. În cei peste 20 de ani de activitate a clubului s-au făcut eforturi deosebite pentru a menţine această echipă în cadrul competiţional. Din păcate nu foarte mulţi oameni de afaceri investesc în sport, mai ales la acest nivel, al unei echipe locale. La acest nivel nu se scriu articole în presă despre finanţatorii echipelor….atunci dacă nu ai parte de publicitate de ce să investeşti bani, şi-au spus unii. În schimb grupul de firme MIBA a înţeles nevoia de a întoarce o parte din venituri către comunitatea din Voluntari, prin investiţia în echipa Inter Voluntari. Ceea ce nu se cunoaşte este că pentru a face performanţă e nevoie de sume importante de bani, iar pentru a dezvolta baza sportivă este necesară o investiţie substanţială, ce nu poate fi susţinută decât din mai multe surse.
Din fericire echipa a reuşit să se menţină la un nivel competiţional mai mult decât onorabil şi să ofere în continuare copiilor şansa să practice fotbalul în Voluntari. Ceea ce mă bucură în prezent este că în sfârşit autorităţile au decis să investească şi în echipa Inter Voluntari, dar nu autorităţile din Voluntari ci Consiliul Judeţean Ilfov, împreună cu Centrul judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Ilfov.
Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov Cristache Rădulescu alături de consilierii locali şi de doamna director Diana Stan au considerat o prioritate investiţia în sportul din Voluntari prin acordarea unui sprijin financiar pentru ACS Inter Voluntari. Ne dorim modernizarea bazei sportive printr-o investiţie considerabilă, alături de Consiliul Judeţean Ilfov şi Centrul judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Ilfov.
Doresc să mulţumesc în numele ACS Inter Voluntari tuturor consilierilor judeţeni care au sprijinit acest proiect, în mod special aş dori să mulţumesc următoarelor persoane: Niţă Mihai, Gigi Bolintineanu, Sebastian Geantă,Nae Nicolae, Lucian Enache, Alexandra Mărgărit şi nu în ultimul rând vicepreşedintelui CJ Ilfov Gigi Roman.
Pandele înjură ca un birjar
Ieri la ora 14:21 am primit un telefon de la fostul coleg de şcoală Adrian Dumitru. Eram la masa cu câţiva prieteni. I-am răspuns pentru că nu mai vorbisem de mult timp cu el. M-a întrebat ce fac şi mi-a spus că îmi dă să vorbesc cu cineva. Acel “cineva” era primarul Pandele.
Nu am rezistat tentaţiei de a nu le oferi şi prietenilor mei privilegiul de a-l asculta. Am activat opţiunea speaker a telefonului mobil şi l-am ascultat cu toţii.
Nici nu m-a salutat, a început înjurându-mă şi timp de 10 minute nu s-a oprit. Nu am reuşit să-l opresc deloc. Asemenea cuvinte şi combinaţii de cuvinte obscene nu mi-a fost dat să aud până acum. Ba mai mult m-a ameninţat că vine peste mine acasă să-i justific acţiunile mele politice. Greu de imaginat cum un om cu pregătirea lui profesională, eminent în şcoala generală, posesor a două doctorate să se comporte în asemenea fel. Ceea ce nu reuşeşte să înţeleagă Pandele este că asemenea ameninţări nu te fac mai puternic, ba mai mult îţi scot la lumină slăbiciunile.
Judeţ bogat, “primari săraci”
Despre judeţul Ilfov se spune că este unul dintre cele mai bogate judeţe din ţară, acest fapt datorându-se mai multor factori, printre care şi cel geografic. Multe firme şi corporaţii naţionale şi-au mutat sediile pe raza judeţului Ilfov, din dorinţa de a-şi elimina costurile cu chiriile uriaşe din Capitală. În acest mod şi localităţiile ilfovene au avut de câştigat: locuitorii zonelor respective au avut acces la un loc de muncă, bugetele locale s-au mărit cu sume importante din taxe şi impozite, iar în prezent au din ce în ce mai multe avantaje.
Aceste beneficii le-au simţit de astfel şi primarii localităţiilor din Ilfov care au avut numai de câştigat, acest lucru reiese din declaraţiile de avere ale multora dintre ei, fapt ce justifică interesul pentru această funcţie.
De exemplu primarul din Oraşul Otopeni Gheorghe Constantin Silviu în perioada 2001-2003 a achiziţionat nu mai puţin de 4 terenuri pe raza oraşului Otopeni însumând 3670 mp şi mai are în posesie 3 autoturisme şi două apartamente. Nimic rău am putea spune, probabil primarul este un om strângător şi econom. Mai putem menţiona de asemenea că acesta are un venit de 42.039 ron/anual împreună cu soţia sa, acesta fiind suficient, din câte ne dăm seama pentru astfel de investiţii. De menţionat este şi faptul că primarul Gheorghe Constantin nu are niciun împrumut la vreo instituţie bancară sau alte venituri rezultate din alte investiţii financiare. Nu vreau să se înţeleagă că lansez vreo acuzaţie la adresa edilului ce are în administraţie unul dintre cele mai moderne oraşe din Ilfov, ci am citat doar câteva date din declaraţia de avere a acestuia pe anul trecut.
Un alt primar din judeţul Ilfov, ce a realizat proiecte lăudabile în localitatea pe care o administreaza este Oprea Emilian, primar al localităţii Chitila. Domnul Oprea, conform declaraţiei de avere are în posesie 5 terenuri: trei în Ilfov, unul în Bucureşti şi altul în Braşov, precum şi două apartamente în Capitală de peste 100 mp fiecare, este acţionar la 4 societăţi comerciale şi are un venit anul de 36.000 ron.
Aceste două cazuri le putem încadra la categoria: “Primar ilfovean cu bunuri în posesia sa”, dar avem şi foarte multe cazuri de “primari săraci”, ce nu au agonisit nimic, dar absolut nimic de când ocupă mult râvnita funcţie.
Cel mai bun exemplu în acest sens este primarul din Voluntari: Pandele Florentin Costel, care în perioada mandatelor sale nu şi-a permis achiziţionarea nici măcar a unui automobil, ce să mai vorbim de un imobil. Trebuie să ţinem cont de faptul că salariul primarului din Voluntari este aproximativ acelaşi cu al celor doi edili menţionaţi mai sus.
Conform declaraţiei de avere, pe anul trecut, primarul din Voluntari are în posesie 4 terenuri, două în Sineşti, primite moştenire în anul 1991 şi două în localitatea Petrăchioaia cumpărate în perioada 1991-1994. Primarul din Voluntari mai deţine de asemenea şi o casă de locuit tot în Petrăchioaia, achiziţionată în anul 1994, dar din care deţine doar 50 % din drepturi.
Astfel putem observa cu uşurinţă că în perioada mandatelor sale de primar nu şi-a putut permite achiziţionarea niciunui bun, fie el mobil sau nu, ori putem spune că Pandele nu a fost destul de
gospodar pentru sine. Sau poate nu lasă să se vadă prea multe din achiziţiile sale reale, să nu trezească suspiciuni. Oare unde este adevarul?
Primarul din Voluntari se încadrează cumva la categoria “Primar ilfovean cu bunuri împrumutate”? Nu avem de unde să ştim, dar fiecare dintre noi îşi poate imagina.
Din aceeaşi categorie a primarilor ce nu au agonisit nimic face parte şi Reziga Ioan Alexandru, primarul localităţii Vidra, acesta nu are în posesie, conform declaraţiei de avere niciun bun. Nu are automobil, teren, casă, cont bancar sau alte bunuri. Deci: Cred că despre aceşti primari putem spune că, ori sunt prea deştepţi, ori mult prea oneşti.
Concluzia: Judeţ bogat, primari săraci……… săraci şi cinstiţi.
Atâta timp cât rămâi în scaunul de primar nu contează mijloacele
Este de notorietate publică faptul că primarul din Voluntari a fost suspendat pentru un an de zile din PSD, după un scandal cunoscut de toată lumea. Motivele acestei suspendări au fost multiple şi nu are rost să le reiau acum.
În urmă cu doar câteva zile Pandele îşi anunţa public susţinerea pentru Gabriel Oprea şi faţă de iniţiativa acestuia de a înfiinţa un nou partid. Trecerea lui Pandele la această nouă formaţiune politică era doar o chestiune de timp şi procedură, ţinând cont de faptul că acesta era încă suspendat de PSD. Conform legislaţiei în vigoare Pandele nu putea să îşi dea demisia din Partidul Social Democrat fără a pierde funcţia de primar al oraşului Voluntari. Filiala judeţeană a PSD a decis să nu îl excludă din partid şi să îl menţină suspendat. În acest moment intervine imaginaţia debordantă a lui Pandele: găseşte o metodă prin care se autoexclude din partid, prin intermediul organizaţiei locale -PSD Voluntari.
Penibilul acestei situatii rezultă din faptul că a fost exclus de colegii săi din fiecare zi: Costache Constantin-viceprimar şi Tăutu Vasile-consilier, într-o şedinţă ce a avut loc chiar în sediul primăriei. Primarul din Voluntari ar face orice doar ca să rămână în funcţie, indiferent cât de penibil ar fi acel lucru. Iar acest gest a lui Pandele cu siguranţă este unul dintre cele mai penibile gesturi pe care le putea face: acela de a le solicita colegilor din filiala Voluntari, într-un mod neoficial şi nestatutar să îl excludă din rândul membrilor acesteia.
Se spune că scopul scuză mijloacele, dar oamenii din Voluntari trebuie să cunoască faptul că Pandele ar face orice pentru a rămâne în funcţie, fapt ce spune multe despre personalitatea acestui om.
Pentru conformitate anexez hotărârea organizaţiei locale Voluntari a PSD.
Autorităţile din Voluntari au renunţat la abonamentele gratuite pentru transportul în comun
Societatea S.C. SERVICIUL TRANSPORT VOLUNTARI S.R.L, a renunṭat la abonamentele oferite gratuit pentru o parte din categoriile de persoane ce beneficiau de acestea până în prezent. Desigur că în acest context nu se mai justifică investiţia făcută de autorităţi în această companie. Iniţial acest serviciu de transport a fost creat tocmai pentru a oferi o alternativă ieftină de transport locuitorilor din Voluntari care, pentru mulţi dintre ei era subvenţionată. De menţionat este şi faptul că această societate are cele mai mari datorii din Voluntari la bugetul de stat . Este trist să vedem cum bugetul local este secătuit de investiţii ce se dovedesc neprofitabile pentru locuitorii din Voluntari. Această informaţie a fost postată pe site-ul primăriei şi citez: “ne mai existând resurse în bugetul primăriei pentru a putea sucvenţiona gratuitatea pentru transportul în comun” a fost luată această hotărâre. De menţionat este faptul că “sucvenţiona” se scrie corect subvenţiona şi “ne mai existând “ se scrie corect nemaiexistând, într-un cuvânt.
Pandele Florentin Costel, marinarul trădător
Se spune despre un căpitan de navă, marinar cu experienţă că trebuie să respecte în cazul unei situaţii critice un principiu de bază al breslei- Căpitanul părăseşte ultimul nava. Pandele Florentin Costel, matelot de bază al patriei nu respectă acest principiu în viaţa politică. Primarul din Voluntari este un emigrant politic ghidat de busola puterii şi rătacit pe drumul dintre partidele ce se află la conducere.
Atunci când partidul în care se află, să îl numim metaforic “barcă”, se scufundă, acesta caută metode iscusite de a-şi justifica debarcare grabită, motivând în esenţă că nu mai se regăseşte în actiunile colegilor de ambarcaṭiune (partid). Altfel spus o trădare evidentă mascată de principii politice inexistente. Pandele a plecat de fiecare dată într-o barcă a celor aflaţi la putere, deci disimularea acţiunilor sub forma unor principii este ridicolă.
Dacă Pandele ar fi plecat într-o barcă politică aflată la început de drum, dar cu doctrine politice puternice, am fi fost tentaţi să îl credem că face acest lucru dintr-un principiu politic şi nu dintr-o dorinţă de a fi mereu alături de cei ce conduc. Partea pe care o uită stimabilul domn este aceea că acţiunile de trădare te transformă într-un trădător şi să nu se mire dacă o sa fie tratat ca atare.
Pentru a-mi susţine cele afirmate mai sus am să vă reamintesc că Pandele Florentin Costel e fost membru al PNL, iar în anul 2004 în momentul în care a simţit că din punct de vedere politic prezenţă sa în PSD ar fi una benefică pentru ascensiunea sa politică a facut acest pas, trecând de la Partidul Naţional Liberal la Partidul Social Democrat fără niciun fel de remuşcare. Această trecere ne dovedeşte cu siguranţă “verticalitatea” lui Pandele si faptul că “migraţia” între partide reprezintă o constantă a comportamentului său politic. Din această experienţă şi PSD-ul ar avea de învăţat ceva: Dacă primeşti în rândurile tale un trădător acesta te va abandona la prima situaţie problematică pentru tabăra ta, în favoarea celor aflaţi pe val.
O dovadă în plus, ce sustine cele afirmate este şi recenta declaraţie a primarului Pandele ce-şi pregăteşte debarcarea definitivă din PSD, acum stând pe marginea bărcii, fiind suspendat pentru un an de zile de forurile partidului pentru comportamentul acestuia, deloc elegant de la recentul congres PSD.
Declaraţia lui Pandele a fost: „În opinia mea, PSD nu mai reprezintă adevărata stângă românească. Apreciez că România are nevoie mai mult ca oricând de un nou proiect politic care să reprezinte românii care nu se organizează în clanuri, găşti sau haite. Este nevoie de o nouă formaţiune politică care să-şi arate cu adevărat interesul faţă de cetăţean, de alegătorul de zi de zi. În acest context, susţin Grupul independenţilor condus de Gabriel Oprea şi mi-aş dori ca iniţiativa grupului să se materializeze în crearea unei noi formaţiuni politice care să reprezinte noua stângă a politicii româneşti. Mai mult decât atât, susţin ideea reformării statului, idee promovată de preşedintele României, Traian Băsescu”.
În acest context al apropierii lui Pandele de Oprea şi de preşedintele Traian Băsescu, acuzaţiile lui Marian Vanghelie “de trădare “ la adresa edilului din Voluntari, se confirmă prin acţiunile acestuia. În momentul în care Marian Vanghelie spunea că primarul din Voluntari este fidel Elenei Udrea şi în sediul PSD Ilfov au fost găsite geci inscripţionate cu însemnele PDL, mulţi au luat aceste afirmaţii ca pe nişte exagerări, în acest moment se dovedeşte că Marian Vanghelie avea perfectă dreptate.
Poliţia comunitară din Voluntari în conflict cu Pandele?
Şeful poliţiei comunitare din Voluntari îmi spunea într-o convorbire telefonică purtată acum câteva zile că numărul de înmatriculare al microbuzului Mercedes aflat în posesia instituţiei, este “la rând” şi mai mult este obţinut când la conducerea instituţiei era fostul comandant Văsâi. Era o asemenea coincidenţă că făcea invidios pe oricine solicita un număr de înmatriculare, fără să plătească taxa aferentă unui număr preferenţial.
IF 61 PFC, reprezintă exact data naşterii primarului, 1961, iar iniţialele P.F.C pot însemna Pandele Florentin Costel.
Se pare însă că în urma discuţiei avute cu mine Dl. Răşică a conştientizat situaţia, cel puţin bizară în care se afla instituţia şi a schimbat numărul de înmatriculare al maşinii. Ţinând cont de cele spuse mai sus nu mai am niciun dubiu că în 2004 Pandele şi-a luat WV Passat bleumarin, la fel ca al generalului Oprea, actualul ministru al apărării naţionale sau că acum circulă cu WV Golf albastru, să fie la fel ca al preşedintelui Băsescu, pe care îl copiază cu meticulozitate.
O altă situaţie care ar face invidios orice şcenarist de filme comice, apropo de poliţia comunitară, este următoarea: Poliţia comunitară din Voluntari a oprit lucrările firmei ELECTROVOL, ce are ca acţionar majoritar Consiliul local Voluntari, crezând că sunt muncitori de la MIBA. Eu ştiu că Dl. Răşică doreşte să demonstreze echidistanţa, dar riscă din prea mult zel să pună instituţia pe care o conduce într-o situatie penibilă.
Stadionul din Voluntari se va transforma într-un parc de interes general?
Realizarea celui mai modern stadion din zona metropolitană Ilfov-Bucuresti era mult “trâmbiţată” de autoritătile din Voluntari, pană în urmă cu ceva timp.
În schimb cetăţenii din Voluntari ce plătesc taxe, deloc mici, nu au fost consultaţi cu privire la ce şi-ar dori aceştia să realizeze autoritatile pentru ei, cu o sumă atât de mare. Ştim cu toţii că în Voluntari mai sunt foarte multe proiecte de infrastructură, extrem de importante, ce sunt în aşteptare: Asfaltarea străzilor, realizarea sistemului de canalizare pe toate străzile, modernizarea instituţiilor de învăţământ, în contextul unei crize economice ce are repercusiuni din ce în ce mai serioase asupra fiecăruia dintre noi. Ţinând cont de toate aceste aspecte Primăria Voluntari dorea realizarea unui stadion “de nivel olimpic” în cadrul unui proiect megalomaniac. Mi se pare un pic exagerat să realizezi o astfel de investiţie, într-un oraş ce încă nu are definitivat sistemul de canalizare sau alimentare cu apă.
Dacă ne punem întrebarea: “Ce şi-ar dori tinerii din Voluntari” ? Cu siguranţă în această perioadă dificilă din punct de vedere economic, unul dintre răspunsuri ar fi legat de dorinţa acestora de a-şi construi propria casă, dar în acelaşi timp neavând foarte mulţi bani.
Parcelarea terenului de peste 11 ha, ce era destinat construirii stadionului, în loturi de casa ar fi rezolvat această problemă pentru foarte mulţi tineri din oraşul Voluntari.
Pe acea suprafaţă de teren de peste 11 ha, unde autorităţile din Voluntari îşi propuneau realizarea stadionului olimpic se puteau realiza parcele de loturi de casă şi astfel 600 de familii de tineri puteau beneficia de Legea 15/2003 ce prevede acordarea în folosinţă a unui loc de casă pentru tinerii cu varsta între 18-35 ani. Din păcate nimeni nu a luat această iniţiativă la nivelul administraţiei oraşului Voluntari.
În schimb aş dori să semnalez un proiect în care Consiliul Judeţean Ilfov este implicat în oraşul Voluntari, în calitate de finanţator, în aceeaşi zonă, ce mi se pare extrem de binevenit. Autorităţile judeţene au aprobat recent finanţarea realizării unui parc de interes general pe terenul situat în apropierea cartierului Azur, de unde deducem că în sfârşit şi autorităţile locale din Voluntari s-au lăsat convinse de importanţa unui parc în zona Pipera, în schimbul unui teren de fotbal. Dacă am fi chestionat persoanele din zona Pipera şi am fi întrebat simplu: “Ce aţi dori să construiască autorităţiile pe acest teren, un parc sau un stadion de fotbal?” sunt convins că majoritatea covârşitoare a respondenţilor ar fi înclinat spre construirea unui parc de interes general. E simplu şi putem înţelege “de ce”, prin deductie logică: în zonă Pipera densitatea populaţiei este foarte mare, iar nevoia pentru un loc de petrecere a timpului liber se simte în rândul locuitorilor din acest cartier.
Acest proiect mi se pare binevenit în contextul celor spuse mai sus şi ţinând cont de amploarea investitiei. Proiectul prin care Consiliul Judeţean Ilfov s-a implicat, prin asociere cu Primăria Voluntari de a realiza un parc în cartierul Pipera va cuprinde realizarea întregii infrastructuri necesare pe o suprafaţă de 1,5 ha:
- Imprejmuirea parcului
- Montarea instalaţiei de iluminat
- Construirea de alei
- Dotarea cu bănci, coşuri de gunoi, instalaţii de irigat, etc
- Amenajarea spaţiilor verzi pe o suprafaţă de 8400 mp
La Mulţi Ani tuturor femeilor
Dincolo de problemele legate de mediul de afaceri, de situaţia politică în care se află România acum, de criza economică căreia trebuie să-I facem faţă, trebuie să nu uităm de ceea ce contează pentru fiecare dintre noi cu adevărat: persoanele dragi din jurul nostru.
Pentru că a venit primăvara şi este Martie, luna femeilor, doresc şi eu să urez prin intermediul acestui site: ” O primăvară frumoasă tuturor Doamnelor şi Domnişoarelor “.
Doamnelor şi Domnişoarelor ce lucrează în cadrul grupului de firme MIBA şi Volio Communications le urez să rămână la fel de perfecţioniste ca şi până acum. Se spune că femeile sunt mai atente la detalii, din experienţă am învăţăt că aşa este, iar acestea reuşesc să menţină echilibrul în cadrul echipei noastre.
Doresc să urez un sincer “La Multi Ani tuturor femeilor din Voluntari şi clientelor noastre, iar dacă în decursul timpului v-am greşit cu ceva vă promit în numele echipei noastre că vom încerca să fim mai buni.
Doresc să urez un sincer “La Mulţi ani” de 8 Martie celor mai importante femei din viaţă mea: mamei şi soţiei mele şi să le mulţumesc pentru sprijinul acordat, înţelegerea arătată şi dragostea necondiţionată.
Rugăminte
Am rugămintea să oprim zvonurile cum că primarul PANDELE are vreo legătură cu incendiul de la MIBA, deoarece eu nu cred aşa ceva, nu sunt probe care să conducă către aşa ceva, nu cred că are vreo legătură cu faptul că acum două luni Consiliul Local Voluntari a dat o hotărâre de a înfiinţă o reţea de televiziune prin cablu în Voluntari, nu cred că are vreo legătură cu amenzile primite de MIBA, nici chiar cu amenda primită în ziua incendiului.




