Archive for March 24th, 2010

Pandele înjură ca un birjar

Ieri la ora 14:21 am primit un telefon de la fostul coleg de şcoală Adrian Dumitru. Eram la masa cu câţiva prieteni. I-am răspuns pentru că nu mai vorbisem de mult timp cu el. M-a întrebat ce fac şi mi-a spus că îmi dă să vorbesc cu cineva. Acel “cineva” era primarul Pandele.

Nu am rezistat tentaţiei de a nu le oferi şi prietenilor mei privilegiul de a-l asculta. Am activat opţiunea speaker a telefonului mobil şi l-am ascultat cu toţii.

Nici nu m-a salutat, a început înjurându-mă şi timp de 10 minute nu s-a oprit. Nu am reuşit să-l opresc deloc. Asemenea cuvinte şi combinaţii de cuvinte obscene nu mi-a fost dat să aud până acum. Ba mai mult m-a ameninţat că vine peste mine acasă să-i justific acţiunile mele politice. Greu de imaginat cum un om cu pregătirea lui profesională, eminent în şcoala generală, posesor a două doctorate să se comporte în asemenea fel. Ceea ce nu reuşeşte să înţeleagă Pandele este că asemenea ameninţări nu te fac mai puternic, ba mai mult îţi scot la lumină slăbiciunile.