Archive for May 4th, 2010
Pandele nu mai este primar la Voluntari
Sâmbătă 01.05.2010 a avut loc lansarea noului partid al domnului Oprea: U.N.P.R. Odată cu lansarea a avut loc şi alegerea conducerii. Una dintre poziţiile de vicepreşedinţi este acum ocupată de primarul din Voluntari, membru suspendat al P.S.D. La data de 15.03.2010 organizaţia P.S.D. Voluntari l-a exclus pe Pandele din partid pentru că şi-a exprimat ataşamentul faţă de preşedintele Băsescu şi ministrul Oprea. Era singura modalitate prin care putea să se inscrie în alt partid fără să piardă funcţia de primar.
Astfel conform legii orice primar ce îşi dă demisia din partid în timpul mandatului pierde mandatul, iar înscrierea într-un alt partid înseamnă automat demisia din formaţiunea politică din care a făcut parte anterior.
Dar orice membru de partid poate fi înscris de către organizaţia locală însă intră în drepturi numai după ce organizaţia judeţeană îl validează. La fel se întâmplă şi în cazul excluderii unui membru.
În acest moment excluderea lui Pandele din P.S.D. semnată de viceprimarul din Voluntari, Constantin Costache nu este validată de către organizaţia judeţeană Ilfov a P.S.D.
Pentru mine este mai puţin important dacă acum prefectul judeţului Ilfov va constata încetarea de drept a mandatului de primar al lui Pandele sau nu, o poate face oricând de acum încolo, însă legea trebuie respectata indiferent de cine o încalcă.



