Primăria Voluntari “ susţine “ echipa Inter Voluntari cu amenzi
Investiţia în sport nu reprezintă o prioritate pentru majoritatea factorilor de decizie din cadrul organismelor statului, am spus acest lucru de fiecare dată când am avut ocazia. Nu este o supoziţie, nu este o întrebare, este o certitudine.
Numai că atunci când se obţin rezultate deosebite, atât pe plan local cât şi internaţional în sport, reprezentanţilor statului le face o deosebită plăcere să se fotografieze cu sportivii. Dă bine la imagine.
La nivelul judeţului Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov a dat un semnal pozitiv comunităţilor locale prin implicarea în sport, investiţia în echipa emblemă a oraşului Voluntari, Inter Voluntari fiind o dovadă clară în acest sens. Autorităţile din Voluntari au dat un semnal clar că nu agreează această investiţie ce nu are pancardă pe care să scrie: Consiliul local Voluntari, Primar: Ing. Pandele Florentin Costel.
Primăria Voluntari şi Consiliul local Voluntari “susţin” investiţia ce se realizează la ACS Inter Voluntari printr-o amendă de 800.000.000 lei vechi.
De ce ? Pentru că Inter Voluntari doreşte modernizarea singurei baze sportive ce există în Voluntari. După 1989 nu s-a modernizat în niciun fel această bază sportivă, fiind aceleaşi vestiare vechi şi duşuri ruginite. Acum când totul capătă o altă formă prin investiţia Consiliului Judeţean Ilfov, vine Primaria Voluntari şi dă o amendă de 800.000.000 lei vechi asociaţiei sportive.
Aici orgoliile personale primează în faţa intereselor pentru tinerii şi copiii din Voluntari, ce practică sportul aici. Această amendă a fost aplicată pentru că s-au construit doi stâlpi la intrarea în baza sportivă şi o fundaţie. Ridicol, ruşinos, un gest de ultimă speţă la adresa oamenilor din Voluntari. Pentru că această asociaţie nu îmi aparţine, este a oamenilor din Voluntari. Dacă s-a dorit să fiu lovit eu, s-a lovit în MIBA (dar nici atunci nu am fost lovit eu) Prin amendarea MIBA şi interzicerea efectuării de lucrări în Voluntari se loveşte în oamenii din Voluntari ce lucrează în cadrul acestui grup de firme.
ACS Inter Voluntari este o asociaţie sportivă non profit ce are ca scop promovarea sportului din Voluntari prin încurajarea copiilor să practice fotbalul. Acest lucru se uită, poate nici nu se ştie, sau nu doreşte să se ştie. Este o asociaţie doar pentru copiii şi tinerii din Voluntari. Personal îmi este drag să văd cum se fac schimbări în bine acolo, cum totul se modernizează şi condiţiile de pregătire sportivă devin de excepţie.
Sunt sigur că primarului din Voluntari îi produce neplăcere să stie că şi altcineva investeşte în Voluntari şi nu este trecut pe pancardă: Ing. Pandele Florentin Costel, dar dacă pentru a realiza o bază sportivă modernă trebuie să facem acest lucru îl vom face.







De ce nu spuneti nimic si despre activitatea echipelor de sport sustinute de primarie? sunt echipe de fotbal, handbal, karate care fac antrenamente cu antrenori angajati si platiti de primarie, copii sunt dusi in cantonamente si li se ofera posibilitatea sa faca performanta. Cate cupe nu au castigat acesti copii? Mai bine spuneti cum nu au voie sa intre pe acea baza sportiva pe care o aveti in administrare si pe care pana acum cateva luni o lasaseti in paragina si acum pentru ca a vrut primaria sa o redea oamenilor va prefaceti ingrijorati de soarta ei.
1.Ceea ce nu s-a inteles este ca ACS Inter Voluntari nu investeste acum in aceasta asociatie pentru ca suntem in campanie electorala, ci pentru ca ne dorim performanta aici, si acest lucru nu s-ar putea realiza fara aportul C.J. Ilfov.
2. ACS Inter Voluntari nu este proprietatea MIHAI BARBU, este o asociatie privata non profit ce nu poate sa fie redata de nimeni nimanui.
Doamna Emanuela, de ce vorbiti in necunostinta de cauza? Mie si nu numai, mi se pare ca acest Consiliu Local al Primariei Voluntari(pardon..al “Institutiei Primarului Voluntari”), ajuta orice mai putin asociatia sportiva ACS INTER VOLUNTARI…Oare de ce? Pentru ca nu exista placuta pe care sa-i fie scris numele “Dumnezeului din Voluntari”?…sau poate pentru ca este vorba de domnul Mihai Barbu? Aveti o explicatie logica pentru asta?
Poi parca domnul Barbu sustinea mai sus o tzara ca:”2. ACS Inter Voluntari nu este proprietatea MIHAI BARBU, este o asociatie privata non profit ce nu poate sa fie redata de nimeni nimanui.”
Asta ar insemna ca daca imi fac un birt,trb sa ma sustina primaria ?
Stimate “n-am.ro”,
Daca locuiesti in Voluntari trebuie sa afli ca daca nu esti in gratile primarului activitatea ta devine una greu de desfasurat. Indiferent daca ai un “birt” sau esti presedintele unui club de fotbal. Atunci cand primaria desfasoara o anumita activitate afisele acesteia sunt pus pe toate geamurile birturilor. Sau altfel spus: Pandele este garantat de birtul respectiv. Nu ştiu dacă Dvs. ştiţi sau nu dar sunt preşedintele ACS Inter Voluntari şi nu are cum să nu mă afecteze. In plus sportul este o activitate sociala foarte importanta pentru comunitate si nu o putem compara cu un birt.
Ps: As avea rugamintea sa va semnati in momentul in care expediati un mesaj. Nu trebuie sa va semnati cu numele de familie, nu trebuie sa treceti adresa, tel. etc. Trebuie doar sa treceti un nume…
Stimate “n-am.ro”,
Daca locuiesti in Voluntari trebuie sa afli ca daca nu esti in gratile primarului activitatea ta devine una greu de desfasurat. Indiferent daca ai un “birt” sau esti presedintele unui club de fotbal. Atunci cand primaria desfasoara o anumita activitate afisele acesteia sunt pus pe toate geamurile birturilor. Sau altfel spus: Pandele este garantat de birtul respectiv. Nu ştiu dacă Dvs. ştiţi sau nu dar sunt preşedintele ACS Inter Voluntari şi nu are cum să nu mă afecteze. In plus sportul este o activitate sociala foarte importanta pentru comunitate si nu o putem compara cu un birt.
Ps: As avea rugamintea sa va semnati in momentul in care expediati un mesaj. Nu trebuie sa va semnati cu numele de familie, nu trebuie sa treceti adresa, tel. etc. Trebuie doar sa treceti un nume…
Draga doamna Emanuela vorbiti in necunostiinta de cauza eu personal am avut copilul timpm de 5 ani legitimat la echipa de fotbal cs voluntari .
Cantonamente,echipamente,taxa pentru teren,taxa pentru arbitri si uneori transportul la acasa la echipele adverse au fost suportate de catre noi parinti care locuim in “ORASUL VOLUNTARI “.
Iar in momentul cand noi am decis sa transferam copilul la un alt club sportiv SURPRIZA… , fara nici un fel de contract semnat de catre noi parinti i sa pretins clubului pentru care am optat ; 20 de echipamente sportive complete ,20 de mingii(cel putin Puma),sau o suma substantiala de bani .E ce spuneti stimata doamna Emanuela ……