Archive for May 17th, 2010

Scrisoare deschisă autorităţilor din Voluntari

Rog autorităţile din Voluntari în numele meu şi al tuturor oamenilor care circulă pe Şos. Ştefăneşti să demareze de urgenţă  o acţiune de demolare a macaralei ce era utilizată la construirea complexului imobiliar  Terra Residence, abandonată de mai bine de 2 ani. Consider că este un pericol public ce poate în orice moment să creeze evenimente tragice.

Compartimentul urbanism şi poliţia comunitară au demonstrat până acum o vigilenţă deosebită faţă de cei ce-şi depozitează materialele de construcţii în faţa locuinţei, faţă de cei ce-şi extind  dependinţele din propriile curţi, faţă de cei ce sprijină o scară de stâlp pentru a remedia o defecţiune  de  cablu tv sau internet, precum şi faţă de cei ce-şi schimbă  gardul doborât de trecerea anilor.

Sunt într-adevăr  în viaţă  lucruri pe care le facem conjunctural, dintr-o anumită  răutate sau din exces de zel,  dar trebuie să ne gândim că dincolo de acestea sunt oameni pentru care aveti obligaţia să nu le puneţi în pericol viaţa.