Archive for June 23rd, 2010

Ultimele “zvâcniri” ale clanului Pandele

Sistemul democratic, libera exprimare de opinie, concurenţa, sunt idei străine de “prea iubitul” primar din Voluntari.  Cu siguranţă sunt idei ce nu fac parte din gândirea  sa; nu acceptă să aibă concurenţă. Nu acceptă să folosească “arma confruntării de idei” pentru că se ştie în imposibilitatea de a susţine un discurs logic fără să cedeze nervos în momentul în care cineva, oricine, îi aduce acuzaţii ce nu le poate contracara.

Acelaşi lucru se întâmplă şi vizavi de persoana mea; “prea iubitul conducător” supărat că îi sunt oponent, a început să facă demersuri pentru distrugerea a tot ce are legătură  cu Mihai Barbu.

Indiferent dacă acest lucru aduce prejudicii oamenilor din Voluntari, copiilor din Voluntari sau altor  persoane care au legătură cu mine.

  • Se fac eforturi susţinute pentru fabricarea unui dosar penal subsemnatului, din dorinţa de a fi redus la tacere.
  • Distrugerea cu orice preţ a grupului de firme MIBA prin Administraţia Financiară şi Garda Financiară.
  • Distrugerea ACS Inter Voluntari si deposedarea acesteia de terenul ce il are in proprietate.

Pandele şi-a dorit să distrugă şi conferinţa extraordinară a PSD Voluntari la fel cum a încercat să   boicoteze şi congresul PSD.

Din păcate pentru el a fost luat prin surprindere de realizarea acestei conferinţe în ziua de sâmbătă, astfel nu a mai putut să facă „circ” prin „apropiaţii” acestuia, care apropo încep să îl trădeze. În prima situaţie ştim cu toţii, cei care am fost la congres, că a fost dat afară în huiduieli.

Fac toate aceste dezvăluiri fiind sătul de stilul dictatorial al acestuia şi de lipsa unor proiecte cu adevărat importante pentru Voluntari. Lipsa unor proiecte cu adevărat utile pentru oameni şi pentru că nu mai pot să văd cum bugetul local este “vlăguit” prin tot felul de acţiuni de tip căpuşă; furturi “regizate” de “prea slavitul marinar” prin acte bine aranjate.

Acţiuni de tip mafiot de intimidare a tuturor celor care se opun ideilor sale. Un astfel de om nu mai poate să reprezinte interesele cetăţenilor din Voluntari, atâta timp cât prin tot ceea ce face nu îi mai reprezintă. De când este primar nu a ştiut decât să fure şi să le atragă atenţia oamenilor prin proiecte de “ochii lumii” realizate tot in interesul personal.

“Prea slăvitul“ de la Voluntari nu mai reprezintă nimic, din momentul în  care prin tot ceea ce face reuşeşte numai să distrugă. Sunt sigur că toţi cei care îi sunt “aproape” ştiu acest lucru, toţi cei care lucrează la primărie ştiu care este adevărata faţă a “marinarului trădător”-omul cu multe feţe perverse.

Un om lipsit de scrupule, pentru care “lupta politică” are doar două mize: îmbogăţirea personală şi fuga de penitenciar, ştim cu toţii că are zeci de dosare penale în aşteptare. Dosare ce nu se vor putea “ascunde” la nesfârşit.