Posts Tagged ‘Emil Boc’
Problemele “bat” jurământul
Urmăresc zilnic tot ce se întâmplă în viaţa publică românească şi sunt atent în mod special la activitatea politică. În mod cert legătura dintre spectrul social şi cel politic este una strânsă şi de multe ori interacţiunea dintre reprezentanţii acestora are ca rezultat acţiuni concrete din punct de vedere al decizilor unilaterale.
Deciziile ce se iau la nivel politic au drept repercusiuni asupra “românului de rând”, iar aceste acţiuni politice au loc de cele mai multe ori fără o analiză sociologică asupra impactului social.
În acest sens ofer doar două exemple sub forma unor întrebări retorice:
Ø A analizat un institut de specialitate, independent de guvern, care este impactul la nivel macro asupra economiei creşterea TVA-ului la cota de 24% ? Sunt sigur că NU. Şi asta pentru că deciziile se iau la nivelul simţului comun: ”Nu mai avem bani? Creştem taxele”.
Ø A analizat cineva care este impactul social asupra “calităţii vieţii” sau mai bine spus a posibilităţilor de supravieţuire ale românilor în urma scăderii salarilor cu 25%? Sunt sigur că NU.
Dacă ar fi analizat cineva toate aceste aspecte ce ţin de economie aplicată şi de consecinţele acesteia asupra vieţii unor oameni cu siguranţa ar fi ajuns la concluzia că reprezintă un “atentat” la viaţa românilor. Sunt sigur câ pentru mulţi politicieni simţul realităţii lipseşte atunci când vine vorba de suma necesară unui om să trăiască.
Astăzi, la câteva zile de la incidentele ce au avut loc la mitingul poliţiştilor unii deontologi, dar şi Preşedintele Băsescu şi Premierul Boc vorbesc de respectul poliţiştilor asupra uniformei statului.
Aici le lipseşte acestor oameni “simţul realităţii”, aici putem observa că sunt total rupţi de realitate. Cum poate un om să mai se gândească la jurământul depus pentru un concept al statului de drept când el (nr poliţistul) ajunge acasă fără un ban în buzunar; soţia îi plânge că nu are bani de pâine, administratorul îl întreabă când îşi plăteşte întreţinerea şi copilul plânge pentru ca îşi doreşte “ceva bun”.
Atunci când ceri respect trebuie să oferi respect. Unde este respectul statului faţă de oamenii care îşi petrec 8-9 ore/zi în ploaie, în frig, în verile toride încercând să asigure respectarea legii şi siguranţa noastra? Ştiu că spunem despre poliţie că nu este eficientă totuşi cum putem să îi cerem unui om “copleşit de griji” să mai fie eficient?
Să pierzi şi să fii supărat este normal. Să câştigi şi să fii mai supărat decât cei ce au pierdut este dureros
Politica în România nu se dezminte nici la început de 2010, rămâne la fel de imprevizibilă. După formarea guvernului, împreună cu grupul independentilor condus de generalul Oprea, ajuns ministru la apărare şi UDMR, PD-L-ul a cedat colegilor de guvernare şi câteva funcţii de prefect.
Cea din Ilfov a fost cedată independenţilor şi este acum ocupată de către un apropiat al ministrului apărării Gabriel Oprea. Nimic rău, în conditiile în care nu vorbim de moralitate în politică, referindu-ma la faptul ca PD-L-ul a castigat alegerile in judetul Ilfov si cu toate acestea a ramas fara prefectul ce reprezenta acest partid.
Este totuşi de urmărit evoluţia politică din ultima perioadă a domnului Oprea, ce a reuşit cu abilitate să rămână ministru şi mai mult decât atât să-şi exercite influenţa asupra numirii unui nou prefect în Ilfov.
Prin urmare, fostul prefect PD-L, Valentin Delcea a fost eliberat din funcţie şi retrogradat subprefect. În funcţia de prefect a fost numit Dan Cornel Baranga, prin decizia de numire a acestuia, semnată de premierul Emil Boc, ce a fost publicată vineri 8 Ianuarie în Monitorul Oficial.
Acum se pune o problema ce nu are legătură cu un partid politic sau altul, ci cu principiile ce stau la baza valorizarii rezultatelor obţinute. Ce îi mai poate motiva pe aceşti oameni, dacă câştigători fiind tot au primit nuieluşe la palmă ?
De aici ne punem un semn de întrebare cu privire la ce se întamplă în PD-L din acest punct de vedere, dar şi în legătură cu principiile lăsate moştenire de Traian Băsescu.
În acest context membrii PD-L-ului, începând cu liderii importanţi ai partidului şi-au manifestat intenţia de a-şi da demisia în bloc. Urmează oare să avem în Ilfov primari independenţi? Sau directori de deconcentrate independenţi?
Rămâne de văzut.




