Posts Tagged ‘primar voluntari’

Pandele fură, dar şi minte

Mi-am propus să aduc în atenţia dvs un articol semnat de conducătorul suprem din Voluntari, intitulat 10 lucruri grozave despre sport şi Voluntari”.

Ceea ce nu încetează să mă mire la primarul-marinar din Voluntari este tupeul de a  “întoarce cărţile în faţa” locuitorilor din Voluntari prin minciună, prefăcătorie şi iar minciună. Grozăvia lansată de primarul Pandele în care ne explică cum a facut el 10 lucruri grozave pentru sport în oraşul Voluntari este de domeniul ridicolului, la fel ca şi promisiunea făcută în campania electorală în faţa voluntărenilor şi a Nadiei Comăneci pentru construirea unui centru olimpic în Voluntari.

Prima grozăvie…..Sala de sport “Andreea Isărescu”

În ceea ce priveşte construcţia sălii de sport, primarul  nu are niciun merit, chiar dacă îşi  atribuie cel puţin unul în mod mincinos. Stim că îi place să se laude, dar e bine să o facă cu proiectele gândite şi realizate de el şi de INSTITUŢIA LUI. Această sală a fost realizată în cadrul campaniei naţionale demarată de ex-premierul Adrian Nastase la nivel naţional, prin care s-au construit 100 de săli de sport dedicate activităţilor şcolare  de natură sportivă.

Citatul preferat al marinarului de cursă lungă prin toate partidele politice: „Îngraşă porcul în ajun…. ca să dai încă un tun”

„Construim o nouă bază sportivă…”- Unde este marele complex sportiv ce a fost promis în campania electorală din 2008? Unde sunt schiţele şi machetele prezentate în faţa Nadiei Comăneci? Cu siguranţă machetele sunt prăfuite într-un birou, iar schiţele sunt uitate într-un sertar. Totul a fost doar imagine, spoială de campanie, doar promisiuni măreţe pentru a impresiona voluntărenii şi pentru a-şi face campanie cu ajutorul numelui marii gimnaste. Un nume care nu merita batjocorit într-o campanie electorală, un nume ce ne reprezintă cu cinste peste hotare.

Extras din comunicatul de presă cu privire la evenimentul ce anunţa în  2008 construirea  „Complexului Cultural Sportiv – Nadia Comăneci

Descriere:

În data de 16.05. 2008, la sediul primăriei oraşului Voluntari, în prezenţa domnului Florentin Costel Pandele, primarul oraşului gazdă, a doamnei Nadia Comăneci, a domnului senator Anghel Iordănescu, a domnului deputat Gabriel Oprea, a domnului Neculai Onţanu, primarul sectorului 2, a fostei campioane olimpice, domnişoara Andreea Isărescu şi a presei, a avut loc prezentarea în premieră a proiectului „Complex Cultural Sportiv – Nadia Comăneci” ce se va construi în oraşul Voluntari. …. Complexul cultural – sportiv va avea un stadion de peste 30.000 de locuri şi o sală multifuncţională de 8000 de locuri….. Viitorul complex sportiv va fi realizat pe un teren cu o suprafaţă de 116205 mp, pus la dispoziţie de Primaria Oraşului Voluntari. Suprafaţa construită va fi 35.918mp, iar cea desfăşurată va fi 63.471 mp. Înălţimea ansamblului va fi 53,50m…. Şi domnul senator Iordănescu şi-a manifestat entuziasmul pentru acest proiect şi a afirmat că este un vis de-al său mai vechi, pe cale să devină realitate, acela de a vedea echipa naţională jucând în România pe un stadion de standarde internaţionale.

În 2011, la doar un an până la alegeri se construieşte o bază sportivă pe Str. Nicolae Bălcescu, având ca scop acoperirea  lipsei de activitate din aceşti 4 ani de mandat. A uitat Dl primar sa treacă pe listă şi patinoarul distrus după numai un sezon. Deocamdată nu ciripeşte niciun spectator prin zonă ci doar flora şi fauna specifice unui maidan.

Minciuna Nr.3 Începe trânta pentru Baza sportivă Gh. Dincă?

Fals, nu începe trânta….a început furtul unui club care are tradiţie în Voluntari şi pentru care voluntărenii au muncit. Pandele a vrut să distrugă tot ce se făcea la ACS Inter Voluntari prin minciuna ridicată la rang de artă şi hotărâri de consiliu nepublicate. Dânsul este maestru în intabulări şi certificate de urbanism falsificate. Sigur cunoaşteţi bancurile cu “ culmea- culmilor”, ei bine- acestea îşi au originea fără doar şi poate în Voluntari. Stiţi care este culmea primăriei în Voluntari ?? Să intabuleze 2 numere poştale identice la adrese diferite! Să revenim la culmile noastre…

Procesul între Primăria Voluntari şi ACS Inter Voluntari nu s-a terminat, iar tot ce construieşte  primăria pe respectivul teren se face în mod ilegal, fiind încă o dovadă a lipsei de respect faţă de dreptul de proprietate al fiecăruia dintre noi. Pandele vrea să pună mâna pe administrarea acestui teren, asa cum a făcut şi cu alte terenuri din Voluntari.

Pandele îşi atribuie meritele sportivilor

Ştim cu toţii că „marinarului” îi place să facă valuri cu munca altora. Se laudă cu medaliile câştigate de copiii de la CSO Voluntari. Este meritul lor şi al antrenorilor, sunt oameni talentaţi şi devotaţi în Voluntari, numai că edilul nu i-a ajutat foarte mult prin instituţia pe care o conduce. Respectivul club este la limita de „avarie” şi supravieţuieşte cu greu. Condiţiile de antrenament nu sunt nici pe departe la nivelul performanţelor şi la nivelul bugetului oraşului Voluntari. În plus mulţi dintre copii sunt nevoiţi să-şi plătească o serie de cheltuieli pentru practicarea sportului.

Este „grozav” în Voluntari…..susţinem sportul, dar le luăm banii copiilor

Se laudă edilul – cu numărul mare de copii de la Clubul de balet şi cu faptul “că asigură pregătirea a 70 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani”. Din păcate nu pot să nu sesizez o nouă dezinformare: Aceşti copii plătesc pentru cursurile de balet, nu asigură autorităţile absolut nimic. Plătesc pentru toate deplasările pe care le fac şi îşi achită singuri toate cheltuielile ce rezultă din practicarea acestui sport. Primăria le oferă doar o sală de antrenament, atât.

„Ne dorim să păstrăm sportivii buni în localitate”

Este o idee bună, dar cum o implementăm „D-le Primar”? Ce facem pentru acest lucru? Ce faceţi  efectiv pentru aceşti copii talentaţi? În afara faptului că vă atribuiţi merite pe spatele şi pe munca lor? Le oferiţi condiţii moderne de antrenament? Le oferiţi premii şi recompense financiare? Trebuie să ştiţi că o strângere de mână şi o diplomă nu ţin de foame. Să vă aduc aminte cum aţi sprijinit şi educaţia în şcoli?  Împiedicând o companie cu tradiţie în proiectele de susţinere a sistemului educaţional, să acorde premii în bani, şi aducând în prim plan consilierii dvs ca să sprijine educaţia… tocmai ei care nu avut niciodata diplome de merit.

Sportul în şcolile din Voluntari- Un dezastru

Aşa cum am spus şi cu alte ocazii, sala de sport “Andreea Isărescu” trebuia  să fie destinată practicării sportului la nivel şcolar, din păcate orele de sport nu s-au putut practica niciodata în această sală. Atunci când timpul o permitea, orele de sport se desfăşurau în curtea şcolii, iar în cazul în care vremea era nefavorabilă, elevii făceau ora de sport pe hol. De ce?

Urarea de final “ Haideti sa facem sport” mi se pare singurul adevar necontestat din toata apologia pandeliana.. este un îndemn extrem de sincer pentru viaţa din Voluntari. E un sport extrem să  trăieşti aici în condiţiile oferite de marinar.

Top 10 grozăvii despre sport este încă o dovadă că primarul a încercat să manipuleze din condei oamenii, atribuindu-şi meritele copiilor şi tinerilor care fac sport mai ales în lipsa condiţiilor!! Este un citat celebru care sintetizează maximele pandeliste : Trebuie să fii tare gol ca să te îmbraci cu meritele altora!

Cum este văzut domnul primar în presă…

Sâmbătă  dimineaţa, când am “deschis” presa on-line, am dat peste un articol cel puţin interesant. Spun interesant deoarece nu aduce lucruri noi despre oraşul Voluntari, ţinând cont că scriu despre multe dintre neregulile din oraş de peste un an şi jumătate, dar a fost ca o confirmare în plus că toate acuzele aduse de mine acestui om nu sunt nefondate.

Am avut un amestec de sentimente tare ciudat când am citit rândurile scrise de către cei de la Evenimentul Zilei. Într-un fel eram mulţumit că există şi alţi oameni care observă toate problemele eterne ale oraşului de lângă Bucureşti. Mi-a lăsat impresia că nu sunt un om singur în acest război, dar totodată am un sentiment de regret că, oricum degeaba a curs cerneală în media naţională, pentru că nu se vor rezolva aceste probleme cât timp domnul primar este în funcţie. Şi locuitorii oraşului încă sunt temători să vorbească la adresa conducătorului şi uneori se lasă prinşi în mirajul promisiunilor acestuia.

Dar, până una alta, să lăsăm articolul să elucideze perfect despre ceea ce vorbeam. Citire plăcută…

Articol Evenimentul Zilei 28 mai 2011

Pandaliile lui Florentin Pandele, marinarul de Voluntari

De cum intri la el în oraş te agresează, parcă, steagurile tricolore agăţate pe stâlpi. E ca de 1 Decembrie, numai că sunt tot timpul. Cultul propriei personalităţi e prezent la orice lucrare publică mai nouă: “Obiectiv realizat de primarul …”. A câştigat alegerile, în ultimele două mandate, ca Iliescu în ’90. Cu peste 90% din voturile exprimate.

Nu e vorba de Constanţa lui Mazăre, de Piatra Neamţ a lui Pinalti, de Sibiul lui Iohannis sau de sectorul 5 al lui Vanghelie. E aproape de Capitală. El ar fi vrut să fie chiar Bucureşti. E oraşul în care tartor şef e un marinar. Un căpitan de cursă lungă. Da’ unul “pocăit”, megaloman şi dictatorial. Pentru că, de când s-a lăsat de navigat, îi lipsesc catargele, tocmai îşi ridică, spre slava propriei posterităţi, o ditamai catedrala a cărei cruce din vârful turlei e bătută de vânt tocmai la 57 de metri deasupra pământului.

S-a însurat cu o vedetă de televiziune. Peste o lună are nunta, unde vor performa cei mai de seamă gurişti ai naţiunii. Avere nu prea are, pe hârtie. Întrebat cu ce va plăti chindia, Florentin Pandele şi-a “băgat p…a” în reporteri, în ziarul lor şi a sugerat să se scrie articolul direct la DNA. După modelul prietenului său Giovani Becali. Ăla care l-a bătut cu târnăcopul.

Sagrada Familia şi Gaudi de Voluntari

Până să te vezi cu Pandele trebuie neapărat, ca ziarist, să-i vezi ctitoria: Catedrala din Voluntari. Un om din primărie e desemnat ghid. Hurdubaia din beton armat, placată cu cărămidă refractară şi cu cruce în vârf, face concurenţă viitoarei Catedrale a Neamului.

“Am vrut să fie o «Sagrada Familia» de Voluntari!”, se crede Pandele un Gaudi de Ilfov. Primarele celui mai mare oraş din ţară te întâmpină cu un zâmbet copiat din filmele mute. Cum intri, pe mâna stângă, dai de un cuier de care atârnă stinghere o caschetă şi un umeraş cu vestonul de comandor (n.r. – colonel) al Marinei Militare.

Costel Florentin Pandele este ofiţer de marină comercială. Galoanele militare, la care colegii săi de promoţie din Institutul de Marină, pe care l-a absolvit în 1984, doar visează şi le-a cusut pe mânecă. Pe pereţii biroului atârnă trei timone stilizate. Toate cu un ceasornic în centru, să afle când îi vine ceasul. În vitrina din spatele biroului, câteva machete de corăbii ar face fericit orice puşti care se visează Magellan. Citeste tot articolul pe Evz.ro

Judeţ bogat, “primari săraci”

Despre judeţul Ilfov se spune că este unul dintre cele mai bogate judeţe din ţară, acest fapt datorându-se mai multor factori, printre care şi cel geografic. Multe firme şi corporaţii naţionale şi-au mutat sediile pe raza judeţului Ilfov, din dorinţa de a-şi elimina costurile cu chiriile uriaşe din Capitală. În acest mod şi localităţiile ilfovene au avut de câştigat: locuitorii zonelor respective au avut acces la un loc de muncă, bugetele locale s-au mărit cu sume importante din taxe şi impozite, iar în prezent au din ce în ce mai multe avantaje.

Aceste beneficii le-au simţit de astfel şi  primarii localităţiilor din Ilfov care au avut numai de câştigat, acest lucru reiese din declaraţiile de avere ale multora dintre ei, fapt ce justifică interesul pentru această funcţie.

De exemplu primarul din Oraşul Otopeni Gheorghe Constantin Silviu în perioada 2001-2003 a achiziţionat nu mai puţin de 4 terenuri pe raza oraşului Otopeni însumând 3670 mp şi mai are în posesie 3 autoturisme şi două apartamente. Nimic rău am putea spune, probabil primarul este un om strângător şi econom. Mai putem menţiona de asemenea că acesta are un venit de 42.039 ron/anual împreună cu soţia sa, acesta fiind suficient, din câte ne dăm seama pentru astfel de investiţii. De menţionat este şi faptul că primarul Gheorghe Constantin nu are niciun împrumut la vreo instituţie bancară sau alte venituri rezultate din alte investiţii financiare. Nu vreau să se înţeleagă că lansez vreo acuzaţie la adresa edilului ce are în administraţie unul dintre cele mai moderne oraşe din Ilfov, ci am citat doar câteva date din declaraţia de avere a acestuia pe anul trecut.

Un alt primar din judeţul Ilfov, ce a realizat proiecte lăudabile în localitatea pe care o administreaza este Oprea Emilian, primar al localităţii Chitila. Domnul Oprea, conform declaraţiei de avere are în posesie 5 terenuri: trei în Ilfov, unul în Bucureşti şi altul în Braşov, precum şi două apartamente în Capitală de peste 100 mp fiecare, este acţionar la 4 societăţi comerciale şi are un venit anul de 36.000 ron.

Aceste două cazuri le putem încadra la categoria: “Primar ilfovean cu bunuri în posesia sa”, dar avem şi foarte multe cazuri de “primari săraci”, ce nu au agonisit nimic, dar absolut nimic de când ocupă mult râvnita funcţie.

Cel mai bun exemplu în acest sens este primarul din Voluntari: Pandele Florentin Costel, care în perioada mandatelor sale nu şi-a permis achiziţionarea nici măcar a unui automobil, ce să mai vorbim de un imobil. Trebuie să ţinem cont de faptul că salariul primarului din Voluntari este aproximativ acelaşi cu al celor doi edili menţionaţi mai sus.

Conform declaraţiei de avere, pe anul trecut, primarul din Voluntari are în posesie  4 terenuri, două în Sineşti, primite moştenire în anul 1991 şi două în localitatea Petrăchioaia cumpărate în perioada 1991-1994. Primarul din Voluntari mai deţine de asemenea şi o casă de locuit tot în Petrăchioaia, achiziţionată în anul 1994, dar din care  deţine doar 50 %  din drepturi.

Astfel putem observa cu uşurinţă că în perioada mandatelor sale de primar nu şi-a putut permite achiziţionarea niciunui bun, fie el mobil sau nu, ori putem spune că Pandele nu a fost destul de

gospodar pentru sine. Sau poate nu lasă să se vadă prea multe din achiziţiile sale reale, să nu trezească suspiciuni. Oare unde este adevarul?

Primarul din Voluntari se încadrează cumva la categoria “Primar ilfovean cu bunuri împrumutate”?   Nu avem de unde să ştim, dar fiecare dintre noi îşi poate imagina.

Din aceeaşi categorie a primarilor ce nu au agonisit nimic face parte şi Reziga Ioan Alexandru, primarul localităţii Vidra, acesta nu are în posesie, conform declaraţiei de avere niciun bun. Nu are automobil, teren, casă, cont bancar  sau alte bunuri. Deci: Cred că despre aceşti primari putem spune că, ori sunt prea deştepţi, ori mult prea oneşti.

Concluzia: Judeţ bogat, primari săraci……… săraci şi cinstiţi.

Atâta timp cât rămâi în scaunul de primar nu contează mijloacele

Este de notorietate publică faptul că primarul din Voluntari a fost suspendat pentru un an de zile din PSD, după un scandal cunoscut de toată lumea. Motivele acestei suspendări au fost multiple şi nu are rost să le reiau acum.

În urmă cu doar câteva zile Pandele îşi anunţa public susţinerea pentru Gabriel Oprea şi faţă de iniţiativa acestuia de a înfiinţa un nou partid. Trecerea lui Pandele la această nouă formaţiune politică era doar o chestiune de timp şi procedură, ţinând cont de faptul că acesta era încă suspendat de PSD. Conform legislaţiei în vigoare Pandele nu putea să îşi dea demisia din Partidul Social Democrat fără a pierde funcţia de primar al oraşului Voluntari. Filiala judeţeană a PSD a decis să nu îl excludă din partid şi să îl menţină suspendat. În acest moment intervine imaginaţia debordantă a lui Pandele: găseşte o metodă prin care se autoexclude  din partid, prin intermediul organizaţiei locale -PSD Voluntari.

Penibilul acestei situatii rezultă din faptul că a fost exclus de colegii săi din fiecare zi: Costache Constantin-viceprimar şi Tăutu Vasile-consilier, într-o şedinţă ce a avut loc chiar în sediul primăriei. Primarul din Voluntari ar face orice doar ca să rămână în funcţie, indiferent cât de penibil ar fi acel lucru. Iar acest gest a lui Pandele cu siguranţă este unul dintre cele mai penibile gesturi pe care le putea face: acela de a le solicita colegilor din filiala Voluntari, într-un mod neoficial şi nestatutar să îl excludă din rândul membrilor acesteia.

Se spune că scopul scuză mijloacele, dar oamenii din Voluntari trebuie să cunoască faptul că Pandele ar face orice pentru a rămâne în funcţie, fapt ce  spune multe despre personalitatea acestui om.

Pentru conformitate anexez hotărârea organizaţiei locale Voluntari a PSD.


“Gostatul de la Ilfov”

Joi a avut loc la Palatul Parlamentului Consiliul National al PSD. Cel mai important eveniment al întâlnirii părea să fie anuntul lui Adrian Năstase de a candida la şefia PSD. Şedinţa a decurs în condiţii normale pentru un partid care a pierdut alegerile ; au fost şi unele înţepături însă elegante. Nici măcar Miron Mitrea « nu a sărit calul ». Odată cu discursul preşedintelui de onoare al PSD, Dl. Ion Iliescu, credeam că lucrările consiliului s-au încheiat. Adrian Năstase îşi apropie microfonul şi îi roagă pe colegi să accepte o ultimă intervenţie, chiar după Ion Iliescu, fondatorul partidului, a primarului de Voluntari, Florin Pandele.

Acesta a pornit un tir de acuzaţii la adresa organizaţiei de Ilfov, condusă de Marian Vanghelie, numind-o chiar un „gostat”, o comparaţie deloc reuşită pentru că sala a început să-l huiduie şi să-i reproşeze pierderea consiliului judeţean din cauza colaborării cu Elena Udrea.

Probabil sunt nişte lupte personale, însă să cataloghezi o întreagă organizaţie, votată la ultimele alegeri de peste 87000 de oameni drept un gostat este prea mult. O organizaţie din care fac parte 17 consilieri de-ai lui Pandele şi un consilier judeţean din Voluntari.

PSD Ilfov trebuie acum să treacă peste o umilinţă pe care nu o merită. Despre Pandele dacă îşi doreşte atât de tare să fie preşedintele organizaţiei judeţene trebuie să spună, să-şi ceară scuze, să intre în echipă, să fie defensiv, să nu mai jignească….are multe de făcut.

Şi încă ceva: mă întreb care va fi reactia naşului Becali după ce în cursul emisiunii de sâmbătă seară de la Antena 3, primarul din Voluntari l-a comparat pe Viorel Hrebenciuc cu un şef de sală de restaurant.